Istoric

De La Neamu – este brandul sub care FAN RIN RRS S.R.L. este prezentă pe piața produselor de patiserie.


Ianuarie 2017 marchează începutul activității noastre în patiserie prin producerea covrigeilor sărați și a batonului de ciocolată de casă, care au avut un real succes pe piață. Datorită succesului avut și la cererea clienților noștri, am început în următorii ani să lărgim gama noastră de produse ajungând astfel să introducem în portofoliul nostru și cornulețele tradiționale cu gem.

Anii 2018-2019 marchează o dezvoltare de proporție a firmei prin mărirea capacităților de producție și a numărului de personal astfel încât ia naștere o nouă categorie de produse tradiționale de patiserie și anume produsele premium de patiserie: griliajul, biscuiții cu nucă și mai apoi albinuța.

În următorii ani au loc investiții majore în utilaje moderne, linii de patiserie din Italia și Germania, laminatoare și mașini automate de ambalat de ultimă generație. Totodată, în această perioadă, societatea marchează o perfecționare a resurselor umane, de marketing și distribuție.

Astăzi, societatea realizează un număr de 20 de produse de patiserie diferite ajungând să producă anual 800 de tone de produs finit.